2S All Pack si implicarea sociala

Inca de la bun început 2S All Pack și-a propus să obțină succesul comercial într-o manieră etică, cu respect față de comunitate, mediu si oameni. Voluntar, incercam sa contribuim la crearea unei societati mai bune și a unui mediu mai curat. Responsabilitatea socială este la fel de importantă ca și succesul în afaceri și o privim ca pe o datorie pe care o avem față de toate părțile implicate în acțiunile pe care le presupune activitatea economică pe care o desfășurăm. În acest fel contribuim la dezvoltarea economică a comunității și dăm dovadă de o practică de afaceri transparentă și responsabilă față de societate și față de clienți, colaboratori sau parteneri.

 

Astfel, implicarea socială este unul dintre cele mai importante elemente din politica 2S All Pack si tocmai de aceea suntem alaturi de cea mai importanta manifestare artistica nemteana din acest an, Salonul de arta – ARS AESOTHERICA, gazda evenimentului fiind Muzeul de istorie si arheologie.

 

“ Pentru noi, responsabilitatea socială nu reprezintă doar acte caritabile şi donaţii, nu reprezintă doar proiecte de mediu, nu reprezintă doar ajutorarea bătrânilor şi a celor în dificultate, ci responsabilitatea socială înglobează cele menţionate anterior fără a se limita la acestea. Cu un comportament social activ, participam la numeroase acte de sprijinire a protecţiei şi îmbunătăţirii condiţiilor de mediu, donaţii, sponsorizări, participări la evenimente caritabile sau de promovare a sportului etc. dorind astfel sa ne dezvoltam pentru comunitate si cu ajutorul ei ”
SERBAN MIHAI, Director General 2S All Pack

Posted in Uncategorized.